luni, 6 iunie 2011

Despre ingeri!


A fost o seara minunata azi si am trait una dintre cele mai intense experiente din viata mea!

Am pornit in sedinta de coaching si lucru cu ingerii cu Andreea fara asteptari…stiam ca ea este persoana potrivita cu care rezonez extrem de bine, care ma pune in miscare si imi atinge coardele sensibile dar nu stiu de ce nu am venit cu asteptari si ntrebari setate azi ! Si cum Universul are felul lui de a face lucrurile intr-un fel absolut fabulos astazi mi-a oferit unul dintre cele mai valoroase cadouri pe care le am primit pana acum.

Am inceput sedinta in curtea unei ceainarii extrem de calde si primitoare prin a vorbi liber despre diverse lucruri din viata noastra pentru ca amandoua suntem niste vorbarete apoi am pasit incet incet spre lucrul cu ingerasii. Dupa ce Andreea mi-a facut interpretarea cartilor pe care le am extras …niste carti absolut superbe si jucause am facut exercitiul de integrare a mesajelor de la ingeri.

Si in aceasta etapa am trait aceasta experienta care a fost la un cu totul alt nivel decat tot ceea ce am experimentat pana acum. Am pasit ghidata de Andreea si de ingerii mei intr-un spatiu de creatie, de liniste si siguranta intr-un spatiu in care culoarea bleu intens stralucitor era culoarea preponderenta. In timpul vizualizarii mi-a sunat telefonul si am avut senzatia ca ma deconectez si exact in momentul in care faceam eforturi sa ma reconectez si nu eram eu convinsa ca reusesc sa vizualizez ce si cum trebuie am simtit ca Andreea ma mangaie pe par dupa care am auzit cuvintele ei… : « si lasa-l pe arhanghelul Mihail sa…. » si mi-am dat seama ca vocea Andreei era departe si ca nu ea era cea care ma magaiase ci un inger…Nu am crezut vreodata ca experientele cu entitatile de pe alte nivele pot fi atat de tangibile, de fizice..tot timpul am crezut legatura e la nivelul inimii si al spiritului si nu si la al trupului. Am revenit in planul concret tremurand efectiv de emotie si fiind realmente ravasita de ceea ce mi s-a intamplat si chiar si acum imi e greu sa pun lucrurile in cuvinte de teama ca nu voi reusi sa captez intensitatea, emotia, revelatia si minunea care mi s-a intamplat azi !

Iti multumesc Andreea Voroneanu ! Va multumesc ingerilor ! Si Universului !

joi, 6 ianuarie 2011

Despre nevoia de afectiune si surprize!


He he..Nu stiu daca sunt alintata...unii imi zic ca as fi, parintii mei mi-au zis ca ei nu m-au alintat atunci cand eram mica, dar pe masura ce am crescut am inceput sa ma alint singura (cum o veni asta nu stiu?!).Oricum cred ca ne este in gene sa ne placa sa fim alintate, iubite, ocrotite...sa ne facem uneori mici, mici si sa ne cuibarim in niste brate puternice, unde...traim macar cu impresia ca nu ni se poate intampla nimic rau. Dar sa ajungem totusi la subiect...ieri, pe la vremea pranzului cand eram deja agitata rau pentru ca aveam seara un interviu primesc un telefon de la un numar necunoscut...opresc conversatia cu colegul meu pe care il trageam de limba cu privire la viitorul posibil job si raspund ca ma gandesc ca o fi legat de interviu. Aparent era un nene care dorea indicatii cum sa ajunga la mine pt ca trebuie sa mi aduca un colet....Eu incepusem deja sa ma agit..ce colet ca eu n-am comandat nimic?! El: Nu doamna ca nu trebuie decat sa-l primiti. Termin conversatia si incep sa ma gandesc cum imi este obiceiul la ce e mai rau...Acum vreo cateva saptamani trimisesem un colet in strainatate si il si vedeam intorcandu-se inapoi... Din fericire curierul a reusit sa ajunga destul de repede....asa incat eu n-am mai apucat sa imi fac suficiente ganduri cat sa mor de inima rea! Deschid usa si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut un buchet de trandafiri rosii si o jucarie (scena pe care am vazut-o numai in filme) care se apropiau de mine. Cred ca vazandu-mi figura nedumerita "nenea curierul" mi-a indicat si prezenta unei felicitari care sa-mi indice faptasul. Tatal meu a fost destul de amuzant ca era mai nedumerit decat mine si m-a intreabat...a platit curierul ca sa ti le aduca acasa?
Concluzia e ca am fost extrem de fericita si ca desi avem nevoie de atentie, cu un pic de bunavointa si atentie suntem usor de multumit:).

marți, 4 ianuarie 2011

La un an cel putin la fel de bun!


A trecut aproape un an...decand nu am mai scris nimic...si mi s-a facut dor!
A fost un an in care am cazut, m-am julit si m-am ridicat,m-am pierdut si m-am regasit, m-am regasit un pic mai mare si mai serioasa... Am remarcat cu tristete si lacrimi in ochi la sfarsitul acetui an ca nu ma mai distreaza multe din lucrurile copilaresti care alta data m-ar fi amuzat. Totusi mi-am pastrat emotiile puternice si contrastante si m-am bucurat enorm ca am reusit anul acesta mult mai multe decat mi-as fi imaginat: am terminat facultatea si am intrat la master, m-am mutat cu prietenul, am plecat intr-o calatorie in grecia de una singura(prima mea iesire din tara),dupa care au urmat si a doua si a treia, am zburat cu avionul pentru prima data si am fost absolut fascinata, am stat adunate 2 saptamani acasa din toata vara, am fost in youth-exchangeuri si tot,am facut catarari si rapeluri, am tinut impreuna cu Paul workshopuri pe scop in viata si multe altele care nu-mi vin acum in minte...
Si ca sa incep anul minunat am calarit "o caluta" pentru prima data in viata mea lucru pe care mi l-am dorit extraordinar si a fost o senzatie minunata...am fost atat de fericita!!!
Anul asta am planuri si mai mari...pentru inceput o sa sar cu parapanta si o sa plec in Cipru...
Pentru aproape toate aceste lucruri vreau sa-i multumesc prietenului meu, Paul, pentru ca a fost alaturi de mine...pentru ca m-a adus cu picioarele pe Pamant fara sa-mi taie aripile

Va urez un an..plin de aventuri!!!!

marți, 19 ianuarie 2010

DE RASUL CURCILOR

Din ciclul numai eu puteam sa o fac pe asta sau mai rau nu se poate...astazi mi-am stricat telefonul! Pana aici nu as fi prima...dar...eu l-am stricat scapandu-l in ciorba.:D A plonjat de la 1 m distanta in bucatarie direct in ciorba mamei mele...Si bolborosea ciorba ca bietul telefon suna...trebuie sa ai talent ca sa faci asta, nu? Sau sa fii andreea....
P.S.: Aveti din greseala un incarcator de lg care nu va mai trebuie?ca i s a facut cuiva mila de mine si mi a dat un telefon dar n are incarcator:D

miercuri, 13 ianuarie 2010

Schimbare


Hmmm....da..tinand cont ca maine am o lucrare...o tema si un proiect m-am hotarat sa fac ceva util...sa scriu pe blog. Mi-am luat o gura de angelli...minilaptopul in brate si hai la treaba!
Ce am mai facut eu in ultimul timp? Am schimbat anii...am trecut de la 21 la 22 desi inca arat ca de 14 ani...de la 2009 la 2010...in fine toti am facut ultima chestie:P
In seara asta am de gand sa beau pentru schimbare si pentru toti care ati fost alaturi de mine in anul trect.
N-am crezut niciodata in schimbare, in schimbarea mea, in schimbarea persoanei iubite, in schimbarea mentalitatii parintilor...am spus mereu asta sunt..asta esti...ma iubesti sau ma urasti, dar nu o sa ma schimb pentru tine pentru ca asta sunt eu!si nu am cum sa ma schimb.
Si cu toate acestea ne schimbam...ne schimbam in fiecare zi...crestem! Desi nu se vede pana si eu am crescut sentimentele mele s-au schimbat, nu mai am aceeasi rabdare pe care o aveam pana acum cu toata lumea, mi s-a reprosat chiar ca m-am facut rea si probabil ca nu fara ratiuni si nu cred ca-mi place asta dar cred ca face parte din procesul asta de schimbare...de crestere...Daca e asa nu vreau sa cresc pentru ca imi placea de copilul deschis la orice, care accepta pe oricine...Dar cred ca va trebui sa ma invat si cu domnisoara alintata care i-a luat locul copilului...
Si am pe cineva alaturi care se poarta atat de frumos cu mine cum nu s-a mai purtat nimeni incat am senzatia ca-i cam place de domnisoara care am devenit.
Am petrecut extraordinar de ziua mea si m-am simtit foarte linistita de revelion...

La multi ani iubitule! La multi ani tuturor si...nu va temeti de schimbare!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Scopul meu!


Am discutat destul de mult in ultimul timp despre...care este scopul meu in viata...cum ma vad eu peste 10-15 ani...care este ideea mea de viata perfecta...ce meserie m-ar face fericita?!
Hm...poate ca trebuia sa-mi puna cineva intrebarile acestea vreo 5-6 ani..si nu asa intr-o doara, pentru ca asta probabil au facut-o diverse persoane din viata mea ci intr-un mod suficient de insistent sau suficient de organizat sau de structurat incat sa-mi dau seama de ce ar fi mai bine pentru mine din toate punctele de vedere...
Am avut destul de mari dificultati intotdeauna in a raspunde la astfel de intrebari...si am ajuns sa iau deciziile (poate) majore din viata mea(vezi liceu...facultate)influentata de persoane din jurul meu (persoane mature si cu experienta de viata, dar care insa nu stiau ce imi facea sufletul meu sa vibreze...sau ce ma facea sa stau ore intregi nemiscata de pe un scaun, ce imi starnea curiozitatea). Nu zic ca am luat deciziile gresite...dar nu zic asta numai din cauza faptului ca sunt suficient de incapatanata, insistenta, curioasa si ambitioasa incat sa fac lucrurile pana la capat si intr-un fel sau alta sa le fac pe ele (sau pe mine) sa se muleze pe felul meu de a fi si pentru ca intr-un fel sau altul lucrurile pentru mine au iesit bine...dar am suficienti prieteni care au renuntat, care s-au pierdut pe drum...si-au pierdut increderea in sine, au pierdut ani de pomana numai pentru ca nimeni nu a fost capabil sa puna tinerilor respectiv niste intrebari suficient de bune si sa aiba rabdare si sa interpreteze raspunsurile impreuna pentru ca acestia sa-si gaseasca drumul...calea cea mai potrivita pentru ei!
De aceea sustin blogul pornit din aceasta necesitate http://scopulmeu.wordpress.com/
care este abia la inceput, dar care in timp ar putea schimba vieti.
Tu stii care este scopul tau in viata?

joi, 15 octombrie 2009

Emotii


Sunt atat de muuullttteee si atat de bune si simple si frumoase lucruri care mi s-au intamplat in ultimul timp incat....incat am devenit din nou piticul nebun si plin de viata si mereu fericit pe care majoritatea il stiti!
Si nu pot decat sa multumesc! Sa multumesc celui "De Sus" care desi cu un imens simt al umorului in planurile pe care le are pentru mine mi-a aranjat lucrurile intr-un mod in care nici macar nu indrazneam sa sper! Nu zic nu...ca nimic din ce mi s-a intamplat in ultimul timp (si acum nu ma refer la actiuni marete ci si la lucruri marunte de zi cu zi) n-a fost normal...dar pe de alta parte cand e la mine ceva normal?!....si in definitiv de ce sa fie normal...cand poate sa fie special!?
Sunt mai mult decat multumita cu viata mea ciudatica...cu multe urcusuri si coborasuri...pentru ca exista cate o zi...ca azi spre exemplu...pentru care simti ca merita...merita sa dai din maini si picioare...merita sa te trezesti dimineata...merita sa fii mereu optimist chiar daca situatia in care te afli in momentul respectiv este mai mult decat sumbra.
Si nici macar nu e o zi...e o clipa...e clipa aceea in care te trec fiori...in care iti bate inima de 100 de ori mai tare...iti tremura vocea si dupa ce a trecut clipa respectiva stii ca ceva s-a schimbat permanent in tine si in persoana de langa tine.
Astazi ma duc la culcare cu zambetul pe buze si imi doresc ca si voi sa fiti la fel de fericiti si linistiti pe cat sunt eu in seara asta!